Materialele plastice ne-au transformat incontestabil viața modernă, doar că nu putem și nu trebuie să neglijăm impactul lor asupra mediului, care necesită o atenție urgentă.
Pe măsură ce parcurgem calea spre eliminarea poluării cu plastic, să recunoaștem importanța eliminării substanțelor chimice dăunătoare din ciclul plasticului. Prin adoptarea unor alternative mai sigure și promovarea unei culturi a responsabilității, cred că putem obține o circularitate sigură a materialelor plastice și putem proteja planeta noastră pentru generațiile viitoare.
Anul acesta, genericul Zilei Mondiale a Mediului este #BeatPlasticPollution. Mîine, pe 6 iunie sunteți invitați la un conferință de presă dedicată subiectului dat, care va avea loc Agenţia de presă IPN, str. Puşkin 22. În cadrul conferinței vor fi abordate problemele generării și gestionării deșeurilor de plastic la nivel internațional și național, precum și eforturile comunității internaționale de a combate acest fenomen. În special, vor fi prezentate rezultatele celei de-a doua sesiuni a Comitetului interguvernamental de negociere a tratatului privind prevenirea poluării cu plastic. Este un pas preliminar, dar crucial, pentru abordarea uneia dintre cele mai mari surse de deșeuri, fiind marcată direcția către dezvoltarea unui instrument obligatoriu din punct de vedere juridic menit să pună capăt poluării cu plastic. Detalii despre rezultatele evenimentului pot fi accesate la pagina
Evenimentul de mîine are loc în cadrul proiectului ”Reducerea impactului asupra mediului cauzat de deșeurile din plastic în zonele de frontieră din Moldova”, implementat de Asociația Experților Pro-Mediu cu suport financiar din partea Agenției Slovace de Mediu. Scopul proiectului este promovarea gestionării ecologice a deșeurilor de plastic, inclusiv prevenirea și minimizarea generării de deșeuri de plastic în Republica Moldova.
Pentru a atinge scopul proiectului, se propun următoarele obiective:
i) Îmbunătățirea managementului ecologic al deșeurilor de plastic prin aplicarea legislației;
ii) Prevenirea și reducerea și minimizarea generării de deșeuri de plastic, inclusiv și ambalajelor, prin creșterea gradului de conștientizare.

O activitate importantă a proiectului a fost realizarea studiului privind utilizarea produselor din plastic de pe întreg teritoriul țării, în special, celor de unică folosință, care a conturat imaginea tuturor factorilor care influențează luarea deciziilor publice, precum și anumite lacune în legislație și a creat reflectarea societății la provocările de politică publică privind deșeurile de plastic. De asemenea, rezultatele arată obiectivele existente privind utilizarea produselor de plastic, valorificarea deșeurilor acestora, percepția importanței de reducerea a volumului acestora, gradul de pregătire a subiecților față de renunțare, reciclare, reutilizare.